Sari la conținut

Ani clocotitori

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ani clocotitori
Gli anni ruggenti

Afișul românesc al filmului
Titlu originalGli anni ruggenti
Genfilm de comedie
RegizorLuigi Zampa
ScenaristSergio Amidei
Ruggero Maccari
Ettore Scola
Bazat pepiesa de teatru Revizorul de Nikolai Gogol
ProducătorAchille Piazzi
StudioIncei Film
SpA Cinematografica
Director de imagineCarlo Carlini
MontajEraldo Da Roma
MuzicaPiero Piccioni
DistribuțieNino Manfredi
Gino Cervi
Michèle Mercier
Gastone Moschin
Premiera21 aprilie 1962
Durata110 minute
a/n
ȚaraItalia Italia
Filmat înBasilicata
Apulia  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiItalia  Modificați la Wikidata
Limba originalăitaliană
Disponibil în românăsubtitrat
Prezență online
Giuseppe Ianigro și Nino Manfredi într-o scenă din film

Ani clocotitori (titlul original: în italiană Gli anni ruggenti) este un film de comedie italian aparținând subgenului Commedia all'italiana, realizat în 1962 de regizorul Luigi Zampa, după piesa de teatru Revizorul al scriitorului Nikolai Gogol, protagoniști fiind actorii Nino Manfredi, Gino Cervi, Michèle Mercier și Gastone Moschin.[1]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Anul 1937. Omero Battifiori este un tânăr asigurator care crede în fascism. Din motive de serviciu este trimis în micul oraș din Puglia Gioiavallata, unde este confundat cu un ierarh (gerarca) al Partidului Național Fascist trimis de la Roma pentru a efectua o inspecție politico-administrativă. Motivul neînțelegerii se află în originea sa din capitală și o scrisoare primită de „podestà” (șeful guvernului fascist din comună) Salvatore Acquamano, prin care o rudă a lui din prefectura din Taranto l-a avertizat despre sosirea unui oficial de partid care intenționa să facă o vizită incognito.

Liderii locali ai partidului sunt convinși că inspecția trebuie să facă lumină asupra nelegiuirilor cu care s-au îmbogățit în detrimentul finanțelor publice, operand abuzuri în detrimentul oamenilor săraci. Așa că încearcă să contribuie la acoperire, rezervându-i tânărului asigurator, pe care îl cred oficialul de partid deghizat, o primire caldă și servilă, creând astfel o comedie pe cât de complicată, pe atât de inutilă. Doctorul De Vincenzi, un medic antifascist, îi dezvăluie în sfârșit adevărul lui Omer. După ce a lămurit neînțelegerea, fiica primarului cu care Omer se logodise între timp, se desparte de el. În timp ce sosește adevăratul ierarh, care se dovedește că se înțelege imediat cu „podestà” și partenerii săi, Omer cunoaște o nouă față reală a fascismului.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]